Viitorul episcop-martir Teodosie Chirică s-a născut la 11 ianuarie 1866 în familia cântăreţului bisericesc Teodor Chirică din satul Varniţa, jud. Bender. Potrivit altor surse, viitorul episcop s-ar fi născut în localitatea Kondratovka, jud. Ananiev. Ajuns la maturitate, a urmat studiile la Seminarul Teologic din Odesa, absolvind mai târziu studiile seminariale la Chişinău. A fost hirotonit preot prin 1890, în timpul când îşi făcea studiile la Seminarul din Odesa, slujind în câteva parohii din Eparhia Hersonului. În perioada 1899–1900 a fost paroh al Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Blijnii Hutor, suburbie a oraşului Tiraspol.
Timp de 10 ani (1900–1910), preotul Teodosie Chirică a îndeplinit funcţia de misionar antisectar al Cercului I din jud. Herson. A acumulat multă experienţă în activitatea sa misionară de la vestitul misionar Mihail Calnev (ale cărui lucrări au fost traduse în română şi editate în perioada 1924–1930 cu titlul „Combaterea sectelor raţionaliste” de Asociaţia ”Uniunea culturală bisericească” din Chişinău), precum şi de la alţi misionari din Eparhia Hersonului.
Pe parcursul activităţii sale misionare din cadrul Eparhiei Hersonului, preotul Teodosie Chirică a locuit în oraşul Nikolaev. A desfăşurat o activitate rodnică în combaterea sectelor ştundiste, baptiste, adventiste şi altor erezii. Organiza conferinţe şi discuţii publice împreună cu preoţii Eparhiei Hersonului, arătând falsitatea religioasă a noilor erezii răspândite la acea vreme. A colaborat cu Asociaţia ”Frăţia Sf. Andrei” din Odesa, unde deseori citea lecţii antisectare. Câteva dintre studiile sale au fost publicate în anul 1909 la Odesa: „Istoria ivirii ioaniţilor în Eparhia Hersonului şi o scurtă combatere a învăţăturii lor”; „Ioaniţii şi colportorii lor” şi lucrarea „Minciuna adventismului”, editată în acelaşi an la Sankt Petersburg. Multe dintre comentariile sale antisectare au fost publicate în „Revista Eparhiei Hersonului”, „Revista Misionară” şi altele. Pentru merite în activitatea misionară, a fost decorat cu Ordinul ”Sf. Ana, clasa III-a”. O perioadă de timp a fost şi profesor de religie la Gimnaziul de băieţi din Nikolaev, director al acestei instituţii fiind basarabeanul Alexandru Balâc (Balic[a]). Fratele lui Alexandru, preotul Ioan Balâc, decedat în anul 1879, fusese paroh al bisericii din Chişcăreni, jud. Bălţi, căsătorit cu Măfiţa, sora Arhimandritului Anatolie Chihai (Tihai), misionar în Japonia.
La 22 noiembrie 1910, preotul Teodosie Chirică este numit misionar eparhial al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului. La doar câteva zile de la numirea sa în funcţie, în cadrul adunării anuale a ”Frăţimii Naşterea lui Hristos” desfăşurate la Chişinău în ziua de 28 noiembrie, părintele a vorbit despre combaterea sectelor şi readucerea celor rătăciţi în sânul Bisericii-mame. Propunea să se organizeze conferinţe misionare pentru preoţii din eparhie. La această adunare s-a convenit ca aceste conferinţe să fie petrecute în fiecare cerc al protopopiilor.
Activitatea misionară în cadrul Eparhiei Chişinăului era condusă de ”Frăţimea Naşterea lui Hristos”, iar mai târziu s-a înfiinţat un Sfat Misionar Eparhial, preşedinte fiind episcopul eparhiot, membrii sfatului fiind misionarii eparhiali. Preotul-misionar antischismatic Teodosie Volovei trebuia să poarte convorbiri cu sectanţii, celui de-al doilea misionar, preotului Teodosie Chirică, îi revenea sarcina de a pregăti preoţii eparhiei în lupta contra sectarismului. Pe parcursul anului 1911, Teodosie Chirică a vizitat toate cercurile celor 34 de protopopii din eparhie, organizând conferinţe la care le-a vorbit clericilor despre istoria, învăţătura şi cultul diferitor secte din eparhie şi despre măsurile de luptă împotriva lor. De asemenea, ascultătorilor li se aduceau la cunoştinţă cauzele apariţiei inochentismului, care lua amploare la acea vreme. La aceste conferinţe, pe lângă preoţii invitaţi, participau cântăreţii bisericeşti şi grupuri de credincioşi din parohii.
În afară de conferinţele organizate în cadrul protopopiilor eparhiei, părintele Teodosie vizita des Seminarul Teologic din Chişinău, unde le citea seminariştilor lecţii de sectologie. În activitatea sa misionară, deseori lua cuvântul la adunările ce se organizau la Casa Eparhială, după slujbele divine oficiate în Catedrala din Chişinău etc. În oraşele judeţene şi în alte localităţi mai însemnate, a organizat cursuri de misionari pentru preoţii protopopiilor. Întru amplificarea activităţii misionare, din fiecare cerc al protopopiilor a fost aleşi câte un preot capabil, care de bunăvoie să primească sporul de muncă cerut pentru această lucrare. Misionarii de cerc dădeau sfaturi şi îndrumări preoţilor locali, îndemnându-i la luptă cu răbdare şi curaj împotriva răului semănat de sectanţi. În parohiile contaminate de sectarism, în ajutor preoţilor se pregăteau grupuri de „râvnitori” din rândul enoriaşilor. La mijlocul lunii noiembrie 1911, a fost convocat Congresul misionarilor din protopopii. Pentru merite în activitatea misionară, la sărbătoarea Sf. Paşti din anul 1913, părintele Teodosie Chirică a fost ridicat la treapta de protoiereu.
Şi în următorii ani a desfăşurat foarte multe conferinţe publice şi a colaborat cu diverse publicaţii teologice. Împreună cu preotul-misionar Alexandru Scvoznicov, a alcătuit o lucrare contra inochentiştilor, text publicat în română pe paginile revistei „Luminătorul” din 1916 şi în limba rusă – în „Revista Eparhiei Chişinăului” din anul 1917. Ultimul material al preotului Teodosie Chirică din presa teologică basarabeană a fost publicat în revista „Luminătorul” din februarie 1918. Părintele pleacă la Odesa, stabilindu-se la început în oraşul Herson, unde a slujit la Biserica greacă „Sf. Sofia” („Naşterea Maicii Domnului”). Mai târziu a încercat să se întoarcă în Basarabia, unde locuiau doi dintre copiii săi, dar n-a reuşit. În anul 1929, fiul Andrei, care locuia la New York, dorind să-l scoată pe tatăl său din ”raiul bolşevic”, prin intermediul consulatului SUA din Riga, îi perfectează viza de plecare, dar fără rezultat: autorităţile sovietice nu i-au permis părintelui să plece. Părintele Teodosie a avut cinci copii, dintre care Maria, căsătorită Cerbul, locuia la Chişinău; Alexandra, căsătorită Florescu, în perioada interbelică se afla în Vechiul Regat; Andrei locuia la New York; Vasile a fost ofiţer în armata ţaristă şi Serghie – preot în Eparhia Hersonului.
În anul 1919, părintele Teodosie Chirică a fost atras în viaţa politică a oraşului Herson. În acea perioadă, în localitate se afla armata de voluntari, care făcea parte din mişcarea gardiştilor albi. La alegerile locale, părintele a fost ales în comitetul de conducere. În următorul an, după ocuparea oraşului Herson de către armata roşie, a fost arestat, însă din lipsă de probe, peste trei zile a fost eliberat. În timpul declanşării fenomenului ”Bisericii vii”, grupare religioasă necanonică, susţinută de autorităţile comuniste cu scopul de a diviza Biserica Ortodoxă, părintele Teodosie a rămas credincios Bisericii ”tihoniene”. Despre preoţii care aderaseră la ”Biserica vie” avea să le vorbească credincioşilor adunaţi la rugăciune în Catedrala din Herson: ”Mulţi zic că nu-i nicio deosebire între preoţii Sinodali şi cei Tihonieni, fiindcă toţi arată la fel, slujesc în aceleaşi veşminte, săvârşesc aceleaşi servicii divine, citesc aceleaşi rugăciuni şi predicile lor sunt la fel, în apărarea credinţei şi a Bisericii Ortodoxe. Însă trebuie să vă spun că între noi există o deosebire. Noi, tihonienii, suntem binecuvântaţi, iar ei, reformiştii, nu sunt binecuvântaţi. Rugăciunile noastre Dumnezeu le primeşte, iar rugăciunile lor le primeşte diavolul. Despre aceea că slujesc la fel ca şi noi şi au aspect pios, este necesar să luăm aminte că şi în viaţa unor sfinţi se întâmpla ca la ei să vină diavolul, luând chip de îngeri”. Astfel, părintele Teodosie îi îndemna pe credincioşi să meargă numai la bisericile ”binecuvântate”.
În luna octombrie 1932, în timpul „Holodomorului” (foametea organizată din Ucraina, 1932–1933), părintele a fost arestat. Era învinuit de ”activitate antisovietică”, însă din cauza lipsei de probe, peste trei săptămâni a fost eliberat. În următorul an, din cauza foametei şi mizeriei, îi moare soţia. Rămânând văduv, părintele Teodosie intră în viaţa monahală. La 14 octombrie 1933, a fost hirotonit Episcop de Nikolaev şi Vicar al Eparhiei de Odesa, având pe atunci 68 de ani.
Pe parcursul păstoriei sale la Odesa, Episcopul Teodosie Chirică s-a distins ca predicator sârguincios. Slujbele le oficia la Biserica ”Naşterea Maicii Domnului” din cartierul Slobodka, Odesa. Locuia în casa unui român localnic, Dumitru Josanu, pe strada Slobodka nr. 24. La 23 mai 1937 a fost numit Episcop de Kursk şi Oboiansk, iar la 13 august acelaşi an, e numit Episcop de Kostroma (Rusia), unde, în perioada 1920–1929, arhiereu titular al acestei eparhii a fost un alt basarabean – Arhiepiscopul-martir Sebastian Veste. Peste 18 zile de la numirea sa în funcţie, Episcopul Teodosie Chirică a fost arestat. Era învinuit de ”propagandă antisovietică” şi colaborarea cu conducerea locală din Herson, aflată sub stăpânirea gardiştilor albi (1919). La sfârşitul lunii august fusese arestat şi un preot din Eparhia Hersonului, protoiereul Mihail Romanovski. Preotul era învinuit că organizase în trecut un prânz pentru clerici, cu ocazia sosirii Episcopului Teodosie (Chirică), şi că la această întâlnire s-ar fi discutat pe teme contrarevoluţionare, aducându-se laude regimului ţarist şi uneltindu-se împotriva puterii sovietice. Acest preot a fost judecat la moarte prin împuşcare.
Episcopul Teodosie a fost judecat la 18 noiembrie 1937, în cadrul şedinţei troicii NKVD din Nikolaev, fiind condamnat la moarte prin împuşcare. Sentinţa de judecată a fost executată în noaptea de 2 decembrie 1937. În aceeaşi noapte a fost executat prin împuşcare şi fiul său, preotul Serghie Chirică, cleric din cadrul Eparhiei Hersonului.
Comments