După instaurarea puterii sovietice în Basarabia (1940-1941), statul sovietic a promovat și în acest teritoriu, o serie de politici împotriva religiei, prin propaganda ateistă și alte mijloace. Averile bisericilor cât și lăcașurile de cult au trecut în posesia statului sovietic. Acesta, prin intermediul instituțiilor fiscale, a supus bisericile la plata unor impozite exagerate, neachitarea cărora ducea la închiderea lăcașelor sfinte. Preoții rămași în parohiile lor au avut de suferit, fiind considerați – din punct de vedere social – dușmani ai puterii sovietice, au fost supuși represiunii și unor impozite exagerat de mari, obligați să îndeplinească tot felul de munci degradante, fiind umiliți, bătuți, deportați și chiar omorâți. În urma ultimilor cercetări am depistat 133 de clerici supuși represiunilor în primul an de ocupație sovietică a Basarabiei. Dintre aceștia 11 au revenit la locurile natale, iar 122 au fost omorâți fără judecată, exterminați în închisorile comuniste sau deportați și pierduți fără veste. Preotul Porfirie Șoimu este unul dintre clericii care nu s-a mai întors din infernul comunist. Timp de 10 ani a fost parohul bisericii din localitatea Parcani, jud. Soroca, fiind un păstor apropiat de credincioși și spijinitor al celor nevoiași. La 13 iunie 1941, părintele împreună cu membrii familiei sale, au fost deportați în Siberia. Părintele Porfirie a fost incarcerat în lagărul de muncă forțată din Ivdel, regiunea Sverdlovsk, unde la 8 august 1942 a fost omorât prin împușcare.
Porfirie Șoimu s-a născut la 24 februarie 1904, într-o familie de țărani. Părinții săi erau Mihail și Victoria Șoimu din com. Stoicani, jud. Soroca. A fost botezat la 29 februarie în biserica din Stoicani de către preotul Nicolae Cudrițchi, avându-i nași pe proprietarii din localitate, Petru Idrigan, și Elena, soția lui Simeon Cosciug[1]. A urmat studiile la Seminarul Teologic din Edineț, apoi la Seminarul Superior din Chișinău. După absolvire, în aprilie 1930 a fost hirotonit preot și numit paroh la Biserica ”Sf. Nicolae” din Heciul Vechi, jud. Bălți, cu începere de la 1 iunie 1930[2]. În anul 1931 a fost transferat ca paroh la Biserica ”Sf. Arhanghel Mihail” din com. Parcani, jud. Soroca. Din inițiativa sa, în anul 1936 în parohie a fost construită casa parohială. A fost un păstor apropiat de credincioși și susținător al celor nevoiași[3].
În primul an de prigoană împotriva Bisericii din Basarabia, la 13 iunie 1941, părintele Porfirie Șoimu, împreună cu familia sa, au fost deportați în Siberia. Maria Șoimu, soția preotului, născută în 1911, împreună cu copiii lor, Elena (născută în 1931) și Mihail (născut în 1934), fiind înscriși în lista de ”chiaburi”, au fost deportați în regiunea Tomsk[4], iar Părintele Porfirie a fost repartizat într-un lagăr din regiunea Sverdlovsk.
Au fost arestați potrivit mandatului de arestare, în care se acria: „Șoimu P. M. slujește popă în satul Parcani, jud. Soroca, în gospodăria sa de chiabur se folosea de ajutorul unor persoane pe care îi angaja la muncă. A fost conducător și organizator al Partidului Liberal în satul Parcani, desfășurând o activitate propagandistică. Potrivit datelor de la Arhiva de Stat din Soroca, din 1932, Șoimu Porfirie figurează în listele postului de jandarmi din Dumbrăveni, ca agent secret și informator. Desfășoară în mijlocul populației o agitatație antisovietică. Fiind un agent și informator, urmează să fie arestat. Membrii familiei: soția Maria, fiica Elena și fiul Mihail urmează să fie deportați din RSS Moldovenească”[5]. Părintele Porfirie era în vizorul colaboratorilor secției NKVD din Soroca, din luna ianuarie 1941. La 26 ianuarie au fost interogați 2 martori care au făcut declarații împotriva preotului din Parcani. Unul dintre martori a mai fost interogat la 13 martie și la 9 iunie. În certificatul eliberat pe numele preotului, de către sovietul sătesc, se menționa că: „Cetățeanul Șoimu Porfirii Mihailovici, originar din satul Stoicani, locuiețte în satul Parcani din anul 1930. Este un chiabur și lucrează popă a fost conducător al Partidului Liberal și făcea agitație împotriva puterii sovietice. Organiza adunări în clădirea școlii la care le vorbea cetățenilor despre foametea din URSS, afirmând că acolo, din cauza foametei, oamenii mănâncă pisici”[6].
Potrivit datelor ce se conțin în dosarul penal, inculpatul Șoimu P. M. a fost interogat numai o singură dată, la 6 noiembrie 1941, după 5 luni de la arestare când se afla în lagărul din Ivdel, regiunea Sverdlovsk. Era acuzat de crimă, conform art. 58-13 CP al RSSFR, de luptă activă împotriva mișcării revoluționare. Porfirie Șoimu a negat toate acuzațiile.
La 8 ianuarie 1942 a fost alcătuit rechzitoriu în care se menționa că: „La data de 13 iunie 1941, colaboratorii secției NKVD din RSS Moldovenească, l-au arestat pentru activitate contrarevoluționară pe Șoimu Porfirii Mihailovici, care a fost tras la răspundere penală. În urma investigațiilor a fost stabilit că Șoimu, locuind în Basarabia, începând cu anul 1930 până la data arestării a slujit popă avea o gospodărie mare de chiabur, expluata munca oamenilor angajați și își bătea joc de țărani. Apăra interesele statului român burghez. A fost membru al partidului contrarevoluționar al liberalilor, fiind și conducător al acestui partid în satul Parcani. Fiind ostil față de puterea sovietică desfășura în rândul populației o agitație antisovietică defăimând puterea sovietică și PC(b). A mai fost stabilit că Șoimu, în timpul stăpânirii române în Basarabia era agent informator al postului de jandarmi din Dumbrăveni și informa jandarmeria despre persoanele cu viziuni revoluționare”. Ofițerul NKVD care a desfășurat ancheta recomanda ca Șoimu P. M., să fie condamnat la pedeapsa capitală, moarte prin împușcare. La 12 mai, dosarul de urmărire penală a fost transmis spre examinare organului de justiție NKVD din URSS.
Judecata a avut loc la 20 iunie 1942, în cadrul Comisiei Extraordinare pe lângă NKVD-ul URSS, preotului Porfirie Șoimu aplicându-i-se urmtoarea sentință: "Șoimu Porfirii Mihailovici, pentru activitate într-un partid contrarevoluționar, să fie împușcat. Averea personală să fie confiscată”. Sentința de judecată a fost executată la 8 august 1942[7] .
La 30 martie 1989, părintele Porfirie Șoimu a fost reabilitat post-mortem de către Procuratura RSSM, iar la 14 decembrie au fost reabilitați membrii familiei sale, deportați în 1941, în regiunea Tomsk[8].
Extras din cartea: Protoiereu Ioan Lisnic. Clerici ortodocși în închisorile comuniste: Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria. Vol. III. Iași. Editura Stef, 2022, p. 292-294.
ANRM, F. 211, inv. 6, d. 300, f. 2.
[2]„Episcopia Hotinului. Anuar”. Chișinău: Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, 1930, p. 28.
[3]Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist. București: Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2007, p.768-769.
[4]Cartea Memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului comunist. Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Vol. III. Chișinău: Ed. „Știința”, 2001, p. 403.
[5]ANRM, F. R-3401, inv. 1, d. 8869, f. 1.
[6]Ibidem, f. 17.
[7]Ibidem, f. 21-23.
[8]Ibidem, f. 25-28.
Комментарии